Prima ediţie a Conferinţei Internaţionale Innovation in Psychology, Education and Didactics (ICIPED), la Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău
Prima ediţie a Conferinţei “International Conference on Innovation in Psychology, Education and Didactics – ICIPED” a avut loc în perioada 10-11 martie, la Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău, fiind organizată de Departamentul de Matematică, Informatică şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Facultăţii de Ştiinţe. Temele de interes au inclus următoarele domenii tematice: Psihologie educaţională, Pedagogie, Didactica specialităţii.
Scopul acestei conferințe a fost acela de reuni oamenii de știință din domeniul educaţiei, profesori din învăţământul superior şi preuniversitar, studenţi, masteranzi, absolvenți, membri ai comunităţii educaţionale locale și reprezentanți ai organizaţiilor societății civile pentru a discuta despre contribuţiile teoretice din mediul ştiinţific, dar și despre exemplele de bune practici din practica educaţională. La prima ediţie a Conferinţei Internaţionale ICIPED au participat peste 60 de specialişti din domeniul ştiinţelor educaţiei, atât din instituţii educaţionale de prestigiu la nivel naţional (Universitatea din Bucureşti, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi), cât şi din străinătate (Universitatea din Cipru, Institutul Pedagogic Cipru, Universitatea din Granada, Spania, Institutul de Cercetare Educaţională, Slovenia, Universitatea de Stat din Moldova). De asemenea, au fost prezenţi invitaţi de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, Casa Corpului Didactic “Grigore Tabacaru”, Bacău, precum şi de la asociaţii educaţionale sau instituţii educaţionale de la nivelul comunităţii locale. Impresionant este şi numărul mare de participanţi din învăţământul preuniversitar de la diferite şcoli gimnaziale şi licee din Bacău, Neamţ, Iaşi, Suceava, Vrancea, Galaţi, Gorj, Călăraşi, Tulcea care au împărtăşit din experienţa şi practica acumulată.
Sursa: Edumanager.ro