Strategia europeană 2010-2020 pentru persoanele cu handicap

Strategia europeană 2010-2020 pentru persoanele cu handicap

Propunându-și să abordeze aspectele referitoare la handicap din perspectiva drepturilor omului, UE promovează incluziunea activă a persoanelor cu handicap și participarea deplină a acestora în cadrul societății. Fiindcă se leagă de drepturi, este o problemă care nu poate fi lăsată la latitudinea statelor membre. Această abordare se află și în centrul Convenției Națiunilor Unite privind
citește mai mult

Câte persoane cu dizabilităţi există în România şi câţi români au handicap grav

Câte persoane cu dizabilităţi există în România şi câţi români au handicap grav

Aproape 800.000 de persoane cu dizabilităţi există în România în prezent, 36% dintre acestea având handicap grav. Aşa arată cele mai recente cifre ale Ministerului Muncii. Ştiri pe aceeaşi temă Persoanele cu dizabilităţi cer primăriilor să aloce bani în bugetele p… Concret, 97% din persoanele cu dizabilităţi se află în îngrijirea familiilor sau trăiesc indepdent,
citește mai mult

Profesori din 12 țări, la Universitatea de Vest din Timișoara

Profesori din 12 țări, la Universitatea de Vest din Timișoara

Internaționalizarea programelor academice de studiu este o realitate la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT). O dovedește și cel mai recent proiect derulat de către profesorii de la Contabilitate, Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor, în cadrul căruia, la sfârșitul săptămânii trecute, specialiști din domeniu din 12 țări s-au aflat într-o întâlnire de
citește mai mult

RIUF aduce în luna martie o nouă ediție RIUF YouForum, conferința de orientare în carieră pentru elevi și studenți

RIUF aduce în luna martie o nouă ediție RIUF YouForum, conferința de orientare în carieră pentru elevi și studenți

În perioada 18-19 martie la Sala Palatului din București are loc o nouă ediție RIUF, cel mai mare târg internațional de universități din Sud-Estul Europei, unde vizitatorii pot afla informații despre peste 7.000 de programe de studiu de la peste 100 de universități şi instituţii educaţionale, din 15 țări. Printre elementele de noutate, RIUF-The Romanian
citește mai mult

De la școala primară la universitate: cum investesc țările în viitorii lideri ai lumii

De la școala primară la universitate: cum investesc țările în viitorii lideri ai lumii

Peste o jumătate de secol, viitorul și modul de guvernare a țărilor lumii vor depinde de generația aflată astăzi pe băncile școlilor, de acțiunile și ideile cărora este răspunzător sistemul de învățământ, unul dintre cei mai buni indicatori ai succesului unei națiuni. Potrivit clasamentului “Cele mai bune țări pentru educație“, secțiune din cadrul topului “Cele
citește mai mult

Prima ediţie a Conferinţei Internaţionale Innovation in Psychology, Education and Didactics (ICIPED), la Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău

Prima ediţie a Conferinţei Internaţionale Innovation in Psychology, Education and Didactics (ICIPED), la Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău

Prima ediţie a Conferinţei “International Conference on Innovation in Psychology, Education and Didactics – ICIPED” a avut loc în perioada 10-11 martie, la Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău, fiind organizată de Departamentul de Matematică, Informatică şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Facultăţii de Ştiinţe. Temele de interes au inclus următoarele domenii tematice: Psihologie educaţională, Pedagogie, Didactica
citește mai mult

Senatul a decis că instituţiile de învăţământ pot încheia parteneriate cu agenţi economici

Senatul a decis că instituţiile de învăţământ pot încheia parteneriate cu agenţi economici

Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de luni, propunerea legislativă pentru modificareaLegii educaţiei naţionale nr. 1/2011 prin care instituţiile de învăţământ pot să angajeze parteneriate cu agenţi economici publici sau privaţi sau alte instituţii pentru a orienta în carieră elevii şi studenţii. “Instituţiile şi unităţile de învăţământ pot să angajeze parteneriate cu agenţi economici publici
citește mai mult

A fost lansată prima platformă de teste educaționale standardizate pentru elevii români

A fost lansată prima platformă de teste educaționale standardizate pentru elevii români

Prima platformă de teste educaționale standardizate pentru elevii români a fost lansată, miercuri, de Ziua Copilului, sistemul folosind aceeași metodologie precum testele internaționale GMAT, GRE și SAT. Astfel, elevii care accesează platforma Brio.ro de pe computer sau tabletă își pot testa nivelul de cunoștințe și zonele perfectibile, precum și poziția pe care o ocupă la
citește mai mult

Adrian Curaj: “Susțin educația juridică în școli”

Adrian Curaj: “Susțin educația juridică în școli”

Ministrul Educației, Adrian Curaj, a declarat miercuri că susține educația juridică în școli. Veți găsi în noi un partener ce apreciază inițiativa și inovarea și suntem determinați să facem tot ce ține de noi și, ca să trec dincolo de povești, vreau să vă spun că eu susțin educația juridică în școli”, a spus Curaj,
citește mai mult

Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” a primit Premiul de Excelenţă pentru proiectul “Platforma de Cercetare Integrată Transfrontalieră pentru Identificarea Proceselor Celulare ca Ținte Potențiale pentru Terapia Personalizată a Cancerului”

O delegaţie a Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” din Arad condusă de prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii şi prof. univ. dr. Anca Hermenean, prorector cu cercetarea ştiinţifică, a participat, pe 28 mai, la Adunarea generală a Euroregiunii DKMT, din care fac parte judeţele Bacs-Kiskun, Bekes şi Csongrad (Ungaria); judeţele Arad, Hunedoara, Caraş-Severin şi
citește mai mult

Click to listen highlighted text! Powered By GSpeech