A fost lansată prima platformă de teste educaționale standardizate pentru elevii români

research

Prima platformă de teste educaționale standardizate pentru elevii români a fost lansată, miercuri, de Ziua Copilului, sistemul folosind aceeași metodologie precum testele internaționale GMAT, GRE și SAT. Astfel, elevii care accesează platforma Brio.ro de pe computer sau tabletă își pot testa nivelul de cunoștințe și zonele perfectibile, precum și poziția pe care o ocupă la nivel național, prin comparație cu toți ceilalți elevi de aceeași clasă din România. Testele Brio se adresează elevilor din clasele I-XII și pot fi efectuate ori de câte ori se dorește, fără ca întrebările să se repete. În prima lună de la lansare, toți cei care își creează cont pe www.brio.ro  vor primi automat un credit de testare gratuit.

Proiectul este rezultatul a patru ani de muncă a unei echipe de experți în psihometrie, informatică și matematică, condusă de prof. dr. Dragoș Iliescu, doctor în psihologie și profesor universitar la Facultatea de Psihologie și științele Educației, Universitatea București, fondatorul companiei TestCentral (editorul de teste psihologice științifice din România). El este președinte al Comisiei Internaționale de Testare (ITC) și a fost președintele Asociației de Psihologie Industrială și Organizațională (APIO). Co-fondator al sistemului Brio a fost prof. emerit Thomas Oakland (1939-2015), mentorul lui Dragoș Iliescu, cunoscut sub numele de “părintele testării standardizate”, care a scris 14 cărți, peste 250 de articole și peste 100 de capitole incluse în volume de știința psihologiei educaționale. Brio este susținut de “Gazeta Matematică”, prin intermediul profesorului Radu Gologan, coordonatorul lotului olimpic român pentru Olimpiada Internațională de Matematică.

Mai multe : http://www.edumanager.ro/articol.php?id=17943