Meseria de profesor – a doua cea mai respectată profesie în România

profesor

Meseria de profesor este a doua cea mai respectată profesie în România, după cea de medic, dar nu este una dintre cele mai căutate cariere, potrivit unui studiu realizat de Asociaţia Triple Helix – pe baza datelor culese de Daedalus Online.

Potrivit aceluiaşi studiu, deşi meseria de educator este una respectată, doar unul din patru părinţi şi-ar încuraja copiii să devină profesori.

“Având în vedere că ţara noastră nu a fost inclusă până acum în ‘Studiul Global referitor la Statutul Profesorului’, ca româncă mi-am dorit să avem şi pentru România date de încredere, care să reflecte percepţiile românilor atât faţă de meseria de dascăl, cât şi faţă de cei care o practică”, a declarat Irina Anghel – Enescu, fondatoarea Triple Helix şi membră a prestigiosului juriu internaţional al Global Teacher Prize. Conform studiului Triple Helix, 16,7% dintre români au pus pe primul loc profesorii atunci când li s-a cerut să ordoneze zece profesii prin prisma respectului personal pentru acestea. Pe primul loc este profesia de medic, aleasă ca fiind cea mai respectată profesie de 4 din 10 români. Apoi, în ordine, sunt respectate ocupaţiile de profesor, cercetător, preot, programator, avocat, inginer, consultant în management, contabil şi economist. “Datele studiului nostru pun în evidenţă un fenomen interesant: în ciuda respectului mare pe care românii îl au faţă de meseria de profesor, doar unul din patru (25%) şi-ar încuraja copiii să îmbrăţişeze această profesie. Cu această cifră, ne situăm sub media ţărilor incluse în Studiul Global privind Statutul Profesorului”, a subliniat Irina Anghel – Enescu, citată în comunicat.

Sursa: EDUManager.ro . Continuare : http://www.edumanager.ro/articol.php?id=16909