Au fost inaugurate bursele de studii “Regele Carol I” şi “Regina Elisabeta”

Sigla regalaPrincipesa Margareta şi principele Radu au inaugurat, luni, bursele de studii “Regele Carol I” şi “Regina Elisabeta”, doi studenţi de la Academia de Studii Economice Bucureşti urmând să primească, în urma unei competiţii, aceste distincţii pe 3 decembrie, în Sala Tronului a Castelului Peleş.

Cele două burse regale dedicate studenţilor bucureşteni, în valoare de 1.000 de euro fiecare, fondate în acest an de principesa Margareta şi principele Radu, au caracter anual şi sunt o continuare a legăturii tradiţionale dintre Coroană şi educaţie, începută de întemeietorul României moderne, Regele Carol I.

Sursa : Edumanager.ro Continuare